"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 24 Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

	sisteme Institutii specifice sistemului de Common-law (III)
	Cristina-Maria FLORESCU

            Un loc preeminent în cadrul legislativ american este ocupat de Constitutie. De aici, si grija permanentã de a asigura conformitatea legilor federale cu legea fundamentalã a Statelor Unite. Spre deosebire de Constitutie, legile ordinare par a avea o mai micã autoritate prin ele însele. Actele normative sunt publicate în culegeri specializate, dintre care cele mai însemnate sunt “Statutes at Large” si “Session Laws”.
            De asemenea, anumite state ale Uniunii au adoptat coduri de legi (a se vedea, de exemplu, United States Code Annotated, care cunoaste o tehnicã de codifiare diferitã de aceea a codificãrilor napoleonieine, întrucât, în cuprinsul sãu, normele nu sunt clasificate pe institutii ale dreptului, ci pe criteriul alfabetic). De asemenea existã, în toate statele Uniunii, legi adoptate în materie administrativã, fiscalã etc.
            Doctrina a relevat cã, în sistemul american, legea a devenit principalul izvor de drept, sub rezerva aplicãrii si interpretãrii ei de cãtre instante si, de asemenea, sub rezerva conformitãtii ei cu Constitutia. O lege devine cu adevãrat izvor de drept numai atunci când aceasta a fost interpretatã pentru prima datã de instantele judecãtoresti. De asemenea, existã posibilitatea ca o lege sã modifice jurisprudenta existentã, în timp ce, dimpotrivã, o hotãrâre judecãtoreascã nu poate modifica o lege. Însã, puterea judecãtoreascã dispune de perogativa controlului constitutionalitãtii legilor (“judicial review”), cu alte cuvinte, o instantã judecãtoreascã poate declara neconstitutionalã o lege sau un act al executivului.

            O a treiainstitutie asupra careia ne vom opri, spre a prezenta elementele caracteristice sistemului juridic de common-law este asa-numita “adjective law”.
            În esentã, adjective law constituie reglementarea procedurii judiciare. Dacã în sistemul romano-germanic, dreptul procesual este privit ca un accesoriu al celui substantial, în sistemul de common-law, procedura este consideratã “regina dreptului” (remedies precede rights). În acest sens, juristii englezi pornesc de la pincipiul conform cãruia respectarea riguroasã a procedurii va conduce la o solutie justã. Aplicarea corectã a regulilor de procedurã este singura cale de urmat pentru a se ajunge la o hotãrâre (the due process of law). În jurul acestor idei graviteazã întreaga doctrinã despre adjective law.
            O atare viziune asupra dreptului procesual (raportat la cel material), se explicã dacã avem în vedere conditiile istorice ale formãrii dreptului englez. Întrucât nu existã un sistem de norme de drept substantial bine precizat, judecãtorul va fi cel chemat sã degaje norma de drept aplicabilã, astfel încât este firesc ca regula de procedurã sã devinã factorul prevalent (în raport cu dreptul material, substantial)
            Secolul al XX-lea a însemnat, pentru procedura judiciarã de common-law, momentul simplificãrii si al sistematizãrii. În prezent, desfãsurarea procesului (aspect asupra cãruia vom reveni), începe cu o sedintã publicã (a day in Court), în care se administreazã probe, îndeosebi cea cu martori, potrivit unei tehnici de interogare succesivã de cãtre avocatii celor douã pãrti, pocedurã care poartã denumirea de examination in chief si, respectiv, de cross-examination. Procesul se desfãsoarã într-o singurã sedintã si fãrã a exista un dosar, juriul si judecãtorii pronuntându-se pe loc.
            Particularitãti importante se pot constata si cu privire la cãile de executare. Sistemul de common-law nu cunoaste executarea silitã. Astfel, de exemplu, anulând un act administrativ, instanta va ordona organului administrativ (printr-un asa-numit “ordin de mandamus”), sã adopte o anumitã mãsurã. Tot astfel, printr-un writ (act) de habeas corpus, instanta poate sã ordone organului competent sã punã în libertate o persoanã detinutã în mod ilegal. Particularului sau functionarului care nu a executat ordinul instantei i se pot aplica sanctiuni privative de libertate.
            Un alt aspect de particularitate a sistemului este dat de organizarea si exercitarea profesiilor juridice. Figura centralã în viata juridicã o constituie sollicitor-ul. Fãrã a fi un avocat, întrucât nu are dreptul de a pune concluzii în fata instantelor, sollicitor-ul are misiunea de a pregãti procesul, de a procura actele necesare pãrtii pe care o serveste, de a “solicita” personalul Curtii de Justitie în vederea bunei desfãsurãri a procesului. Sollicitor-ii sunt uniti într-o organizatie profesionalã denumitã “Law Society”. Un sollicitor poate profesa în domenii diferite; el poate ocupa un post într-un serviciu guvernamental, într-o adminstratie localã, într-o societate comercialã, se poate asocia într-o “firm of sollicitors”, poate lucra pentru un alt sollicitor sau poate sã-si desfãsoare activitatea singur. Dacã este învestit si cu calitatea de commissioner for oaths sau de public notary, sollicitor-ul poate întocmi acte autentice.
În fata instantelor de judecatã, concluziile nu sunt puse, de regulã, de sollicitors, ci de barristers (care formeazã ramura cea mai înaltã a profesiei de avocat). În Anglia, barristers sunt înscrisi în patru societãti, purtând denumirea genericã de Inns of Court, iar din rândul lor sunt recrutati judecãtorii.
            În dreptul englez, Înalta magistraturã este compusã dintr-un numãr redus de judecãtori (judecãtorii Înaltei Curti de Justitie, lorzii-judecãtori ai Curtii de Apel si lorzii-judecãtori din Camera Lorzilor). Ceilalti magistrati sunt denumiti “circuit judges” si ”recorders”. De regulã, acestia judecã singuri si numai în anumite cauze sunt asistati de un juriu.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator