"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
24
Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă
forma si reforma
            Daca as fi ministrul Justitiei
Idei fixe

judecator Gheorghe MOROSANU
 
            Dacã as fi ministrul justitiei, as pândi cu lumânarea de 200 wati momentul când ar trebui sã-mi dau demisia: o sinucidere a unui magistrat, o întepenire a salariilor oamenilor mei peste 2 ani, o întâmplare rusinoasã din marea ogradã a justitiei, nu mai spun de o gresealã personalã serioasã.
            Dacã as fi ministrul justitiei, m-as gândi permanent la oamenii cu care lucrez, la linistea lor, la bucuria lor de a veni la slujbã, la sãnãtatea lor si a familiilor, la dorinta lor de a avea sefi buni si cooperanti.
            Legãtura cu „masele“ ar fi o altã idee fixã. Aflati si nu vã bucurati, cã, desi suntem putere în stat, noi, judecãtorii, suntem niste chinuiti. Acest chin mai trebuie atenuat.
            Comunicarea, internã si externã, ar fi pe primele locuri în preocupãrile mele. Un judecãtor fãrã posibilitatea de a se întâlni cu colegii pentru discutii profesionale, de a accesa, prin Internet, practica judiciarã din toatã tara, de a cunoaste, prin aceleasi mijloace organizarea justitiei din tãrile dezvoltate - este un nonsens.

 Cum ar fi viata supusilor mei?
            Pãi cum sã fie? Seriozitate maximã pe chestiuni serioase si degajare maximã în rest. De exemplu:
            - Întâlniri de suflet între familii;
            - Sport, gimnasticã de întretinere, chiar la locul de muncã;
            - Grija pentru week-end si vacantã;
            - Umorul, ca politicã de personal;
            - Muzicã în birouri;
            - Program PC pentru aniversãri;
            - Felicitãri personalizate pentru tot personalul din partea M.J.;
            - Îngrijirea medicalã si psihologicã.
            Evident, lista nu este limitativã, as mai imagina multe, destule, la propunerea personalului.
            Întrebarea cea mai grea, care îmi vine acum, în legãturã cu titlul de mai sus, este:
            Ce as face cu coruptii mei?
            Dati-mi un rãgaz sã mã mai gândesc; vã voi tine la curent.

Cum ar fi viata mea personalã?
            Haioasã, ca si acum.
            As merge în continuare cu bicicleta la bustul gol prin Bucuresti (chestie care s-a întâmplat la Piatra Neamt, si pentru care am fost reclamat, unde credeti? Desigur, la Ministerul Justitiei).
            As alerga prin Cismigiu, sau prin parcul din fata Palatului.
            As primi în birou pe toti amãrâtii cu necazuri, asa cum îi primesc si acum pe hanganii mei...
            As  avea sofer, secretarã si bodyguard?
            - Soferul ar soma. Dacã imensa plãcere de a conduce masina o exersez acum pe o Dacie veche, puteti fi siguri cã într-o masinã adevãratã nu as merge în dreapta. De altfel, acel loc mã streseazã teribil, chiar dacã la volan se aflã asul asilor.
            - Secretara? Ar rãspândi prin birouri caricatura mea, opera prietenului meu Mihut - singurul portret care mã satisface - precum si o serie de reguli de o mare slobozenie ale relatiei cu seful.
            - Bodyguardul? Ar trebui sã fie un om de formatie filofrancezã, cu o culturã mai bogatã ca a mea... Ar fi partenerul meu de jogging si bicicletã si profesorul meu de Aikido, pentru un ciclu de pregãtire pe care tot îl amân, de ceva ani.
 Sumar Articolul precedent Articolul urmator