"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 24 Noiembrie 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

Vom mai vorbi o vreme despre faptul ca românii si-au exprimat, prin vor secret, opinia cu privire la revizuirea Constitutiei României. Cum, în ce conditii au votat, daca au studiat prevederile constitutionale fata de care urmau a-si exprima opinia prin intermediul buletinului de vot, nu mai e un secret pentru nimeni.

            Am aflat cu totii, atât prin mijloacele de informare în masã, cât si prin propriile constatãri, promisiuni de recompense matrializate în bilete gratuite la Opera Românã de Stat, la meciuri de fotbal, tombole, autobuze îtesate de oameni dusi, de voie, de nevoi, la sectiile de votare, tombole, tineri alergând pe scãrile de bloc cu urne mobile în brate, urne instalate în magazine mai mici sau mai mari etc. Cu toate acestea, avem o nouã Constitutie, avem bilet de drum, scump plãtit, cãtre Europa. Mã intrigã la culme sintagma „tãrile civilizate ale Europei“, de parcã noi am fi un trib de sãlbatici, în afara Europei, care am înteles ce manã cereascã a cãzut pe noi, când PSD-ul a (re)venit la putere, sã ne ia cu arcanul si sã ne ducã spre lumea fãgãduintei. În ajun de votare (votarea cea de douã zile), parcã înnebunise toatã lumea, peste tot, în stânga si-n dreapta auzeai numai promisiuni, asemãnãtoare celei pe care a fãcut-o Ceausescu de la balconul în care a stat, pentru ultima datã în calitate de Presedinte al Republicii Socialiste România: pentru femeile care mai fac un copil, mai dau o sutã de lei! Cam asa suna promisiunea pe care nu a mai apucat sã si-o tinã.
Dupã votare, au început sã curgã contestatiile. Zadarnic! Ce dacã pe buletinul de vot era inscriptionatã, ca datã a referendumului, 19 octombrie 2003? Ce, nu puteam vota si pe 18 octombrie? Dacã stiam, ne duceam de vineri, cã era zi de lucru si tot ieseam din casã, nu mai înfruntam frigul de duminicã sau de sâmbãtã, cã pe buletinul de vot tot 19 octombrie scria!
            Ce dacã cetãteanul român s-a dus la vot fãrã sã stie ce voteazã? stiau tiganii cã vor putea pleca mai repede din tarã, stiau oamenii simpli de la tarã, cã cine-o iesi, tot aia e... si au mai fost si unii care au votat din constiintã civicã. Câti au votat „Da“, câti au votat „Nu“?... Ce mai conteazã! Avem o nouã Constitutie, prin care se statuteazã, printre altele, separatia puterilor în Stat.
            Astfel, potrivit art. 69 al. 3 teza I din noua Constitutie „În caz de infractiune flagrantã, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei“.
            În aceastã situatia, intervine ministrul Justitiei, care „îl va informa neîntârziat pe presedintele Camerei, asupra retinerii si perchezitiei“ (teza a II-a), aceasta urmând a se pronunta cu privire la mentinerea sau revocarea mãsurii retinerii celui care a fost prins în flagrant. Adicã, judecãtorul, singurul cãruia i s-a permis, prin art. 24 din aceeasi Constitutie, sã emitã mandat de arestare sau sã-l revoce, este un fel de nimeni în fata presedintelui Camerei. Dacã acesta spune „Nu!“, asa rãmâne. Explicatia? Ne-o dau unii dintre promotorii noilor texte constitutionale, care afirmã cã, dacã doar judecãtorul ar putea revoca mandatele de arestare, s-ar crea o dictaturã a acestora, si, pe lângã faptul cã puterea judecãtoreascã ar putea deveni abuzivã, judecãtorii ar putea inventa infractiuni flagrante pentru a putea fi arestati alesii natiunii. A avut, oare, ministrul Justitiei, vreo reactie la o asemenea monstruoasã afirmatie? Pânã când îsi vor bate unii joc de Justitia românã, de judecãtori, în mod special? Toatã lumea are pretentii de la acestia, toatã lumea cere, de la ei, dreptate. Lor cine, când, le va face dreptate? Însãsi Constitutia, le conferã un drept, pentru ca într-un alt articol, sã li-l smulgã, cu violentã, instituindu-se prin acest articol nu separatia puterilor în stat, ci amestecul flagrant al politicului în deciziile pe care le iau judecãtorii. Tot politicienii sustin cã ceva nu este în regulã cu Justitia din România. Nu cu justitia, simabililor, ci cu cei ce promoveazã legi ambigue, care lasã loc de interpretare, pe arii cât mai extinse. Nu de solutionarea recursurilor de cãtre Înalta Curte de Casatie si Justitie depindea interpretarea si aplicarea unitarã a legii, ci de temeinicia, claritatea si aplicabilitatea legilor la conditiile existentiale actuale. Coborâti în realitatea noastrã si veti concepe legi care sã poatã fi aplicate în vederea solutionãrii juste a unei cauze ce face parte din aceastã realitate! si nu va mai fi nevoie de instanta judecãtoreascã cea mai analtã din tarã sã fie coplesitã de numãrul extrem de mare de dosare, fiind nevoitã sã acorde termene de ani, pentru a putea solutiona noianul de dosare venite din toatã tara! Mã întreb dacã, nu cumva, art. 125 din noua Constitutie, are alt scop decât acela cã, de fapt, numãrul recursurilor sã se reducã simtitor. Oamenii si asa nu au bani si nu vor cheltui putinul pe care-l au, pe drumuri lungi si costisitoare, în frig sau pe caniculã, pentru a merge la Bucuresti, pret de câtiva ani, ca sã se judece în recurs. În acest fel, neutilizând toate fazele procesuale prevãzute de legislatia românã, nu mai pot uza de memorii adresate la CEDO. Avantaj serviciu! Îmi doresc din tot sufletul sã mã însel, asa cum îmi doresc sã nu am un dosar la vreo instantã unde se va vorbi orice, numai limba oficialã nu. Nu detaliez, am mai vorbit despre acest aspect, mã revolt, însã, ca pozitia ministrului Justitiei a fost aceea cã nu trebuia sã ne deranjeze aceastã situatie, pentru cã judecãtorul dicteazã si grefierul scrie, în limba românã. În concluzie, nu trebuie sã mã deranjeze faptul cã singurul care vorbeste româneste, într-o salã de judecatã din tara mea, este judecãtorul. Dar si acesta, foloseste limba oficialã a României, doar când dicteazã. O atare situatie a fost permisã de Constitutie, ca eu, româncã get-beget, sã fiu singura, dintre zeci sau sute de cetãteni români, care vorbeste româneste într-o salã de judecatã din România. Explicatia? Ne-o dau tot politicienii: cetãtenii români apartinând minoritãtilor nationale aveau „...în mod justificat, un sentiment de frustrare pentru cã erau tratati ca si strãinii în justitia din propria lor tarã.“
            Fatã de o atare afirmatie, orice comentariu este de prisos. Depãseste orice imaginatie, fie sãnãtoasã, fie bolnavã. Mã rezum la a întreba, si eu, ca prostu’: pe când o Constitutie prin care eu, cetãtean român, de origine românã, sã nu mai fiu tratatã ca si strãinii în propria mea tarã?! Mã-ntreb, spuneam, ca prostu’, pentru cã, de fapt, stiu rãspunsul.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator