Numarul 25 Noiembrie 2003	sisteme     Franta: Unificarea dreptului - un vis prea îndepãrtat?
avocat Betinio DIAMANT, Baroul Sibiu

Université Panthéon - Assas, (Paris II), Droit GLOBAL Law, Unifier le droit: le réve impossible?,
sous la direction de Louis Vogel, Editions Panthéon - Assas, Paris, 2001, 149 p.

            „Procedura penalã în Franta si în tãrile de common law: deosebirile“, este titlul celui de-al treilea capitol, scris de profesorul Bron McKillop (este împãrtit în douã sectiuni, prima intitulatã „Relativitatea si ratiunea deosebirilor“ si sectiunea a doua, intitulatã „Identificarea deosebirilor“; temele tratate: „Cele douã sisteme sunt bazate pe faze diferite ale procedurii penale“, „În procedura penalã de common law acuzatul poate pleda ca fiind vinovat - plead guilty, ceea ce duce direct la hotãrâre, prin evitarea fazei judecãtii denumitã trial - ceea ce este imposibil în procedura francezã“, „Procedura penalã de common law, spre deosebire de procedura penalã francezã, distinge aprecierea faptelor care apartin infractiunii de aprecierea personalitãtii acuzatului, în sistemul cammon law faza denumitã trial este separatã de faza hotãrârii, în timp ce, în sistemul francez, cele douã faze sunt întrepãtrunse“, „Rolul procurorului este mai important în sistemul francez decât în sistemul common law“, „Procedura penalã francezã este mai profesionalizatã decât procedura penalã common law“, „Sistemul francez permite victimei unei infractiuni sã intervinã ca parte în procedura penalã, ceea ce sistemul common law interzice“, „Expertii în sistemul francez sunt experti oficiali, în principiu neutri, în timp ce, în sistemul common law, ei sunt pe fatã partizanii unei pãrti sau ai alteia“; în concluzie, se sustine cã diferentele vor continua si în viitor, în ciuda apartenentei ambelor sisteme culturii iudeo-crestine si reflectând o politicã liberalã democraticã si desi ambele sisteme sunt influentate de Conventia Europeanã a Drepturilor Omului si Conventia Internationalã pentru Drepturile Civile si Politice si de deciziile Curtilor Internationale; printre diferentele considerate ca operând si în viitor, autorul mentioneazã si faptul cã sistemul francez al procedurii penale va fi unul eminamente scris, pe când cel anglo-saxon va fi unul eminamente oral).

            In capitolul IV, intitulat „Procedura penalã în Franta si în tãrile de common law: asemãnãrile“, scris de J.R. Spencer, profesor la Cambridge (se pune accentul pe asemãnãrile dintre cele douã sisteme si în temele tratate se face referire la faptul cã ambele sisteme au ca principii conducãtoare notiunea de legalitate, principiul egalitãtii cetãtenilor în fata dreptului penal, independenta tribunalelor în raport cu puterea executivã; se mai aratã cã procedura englezã, în ultimele douã secole, a fãcut împrumuturi importante de la procedura penalã contemporanã si anume în crearea unei politii profesionale; autorul considerã cã existã patru apropieri dintre cele douã sisteme si anume: dreptul englez va accepta importanta unei faze preliminare bine reglementate, în special pentru obtinerea probelor, dreptul englez va accepta ideea cã organele de urmãrire trebuie sã facã investigatiile atât în acuzare, cât si în apãrare, va avea loc o schimbare de atitudine în privinta acuzãrii fatã de persoana acuzatã; de exemplu, Parlamentul englez a votat art. 34 si 37, în anul 1994, din Criminal Justice and Public Order Act, în sensul posibilitãtii de a trage, totusi, concluzii din refuzul de a rãspunde al învinuitului si se va lãrgi sfera oralitãtii în procedura eminamente scrisã din Franta; în concluzia articolului, autorul aratã cã asemãnãrile se vor accentua, în viitor, mai ales sub influenta Conventiei Europene a Drepturilor Omului).

            Capitolul V, intitulat „La încrucisarea drumurilor europene, analizã comparativã în materie de responsabilitate civilã“, articol scris de Anna De Vita, profesoarã la Universitatea din Florenta (capitolul are opt sectiuni intitulate: „Dreptul privat comun european între utopie si necesitate: depãsire si coexistentã a particularitãtilor nationale“, „Constructia europeanã, o misiune civilizatorie pentru comparatistii secoluilui al XXI-lea“, „Pentru un drept comparat al responsabilitãtii delictuale“, „Pluralitatea de apropieri în diferitele drepturi ale responsabilitãtii civile“, „Abordarea francezã sau luxul simplificãrii“, „Abordarea germanã: complicatia este câteodatã bunã la ceva“, „Abordarea englezã“, „O concluzie optimistã“).
            Capitolul VI, intitulat „Comunitarizarea dreptului international privat“, autor Karl Kreuzer, profesor la Würzburg (din acest capitol rezultã cã în material dreptului international privat se poate vorbi de pasi concreti în sensul unificãrii, deoarece autorul întelege, prin comunitarizare integrarea juridicã în si prin comunitatea europeanã; suntem în prezenta unui drept material uniform pe plan mondial si european; sunt enumerate, în articol, o serie de conventii privind cooperarea juridicã internationalã, conflictele de jurisdictie, conflictele de legi, reglementãri si directive ale Comunitãtii, în materie de conflicte de jurisdictie, conflicte de legi; autorul se referã si la reglementãrile de competentã legislative prevãzute în Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare al 1 mai 1999; prin acest tratat, s-au introdus dispozitii de competentã care permit unficarea dreptului international privat în sens larg, în cadrul Comunitãtii Europene; conform art. 67 al Tratatului, se vor lua mãsuri de cooperare judiciarã în materii civile având o incidentã transfrontalierã si anume: se va ameliora si simplifica sistemul de notificare transfrontalierã a actelor judiciare si extrajudiciare, cooperarea în materia obtinerii probelor, recunoasterea si executarea deciziilor în materie civilã si comercialã, cuprinzând si deciziile extrajudiciare, favorizarea compatibiliãtii regulilor aplicabile în Statele membre în materie de conflicte de legi si de  competentã, eliminarea obstacolelor în buna derulare a procedurilor civile, la nevoie favorizând compatibilitatea regulilor de procedurã civilã aplicabile în Statele membre; în concluzie se aratã cã, trecând prin etapele unui drept uniform privind cooperarea judiciarã, competenta judiciarã, recunoasterea si executarea deciziilor în materie comercialã si realizând o situatie juridicã care va fi apropiatã de un ius commune de conflictu legum, se va putea realiza o codificare într-un adevãrat „Cod european de drept international privat“ - Lex europaea de collisione legum).
            La finele volumului - si înainte de tabla de materii, care îl încheie - se aflã o anexã care cuprinde textul adoptat de reuniunea de la Luxemburg din 25 - 27 septembrie 1988 a Grupului european de drept international privat privind o propunere de Conventie europeanã asupra legilor aplicabile obligatiilor necontractuale (proiectul contine sase titluri intitulate: „Câmpul de aplicare“, „Obligatia derivând dintr-un fapt dãunãtor“, „Obligatia rezultând dintr-un alt fapt decât cel dãunãtor“, „Reguli comune“, „Dispozitii generale“, „Clauze finale“).
            Rãspunsul la întrebarea cuprinsã în titlu ar putea fi urmãtorul: este vorba de un vis, dar, care, într-un timp care nu poate fi apropiat, poate fi realizat în etape succesive.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator