Numarul 25 Noiembrie 2003	sisteme     SUA: Institutii specifice sistemului de common-law (IV)
	Cristina-Maria FLORESCU

            “Justitia americanã, ca si aceea din alte democratii, se confruntã cu o triplã provocare sociologicã, politicã si economicã, dar, cu toate acestea, ea progreseazã datoritã exigentelor sale stricte, care decurg atât din Constitutie si din Bill of Rights, cât si din traditie, din istorie si, în mod paradoxal, din pragmatismul american.”

Deysine, Justitia în Statele Unite ale Americii, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2002, pag.145)

            Trust-ul reprezintã acea operatiune juridicã constând în încredintarea unor bunuri cãtre o anumitã persoanã, cu o destinatie specialã, bunurile trebuind a fi folosite într-un scop anume.
            Raportul juridic generat de trust presupune trei subiecte de drept, fiecare dintre acestea având o pozitie bine determinatã în executarea obligatiilor rezultând din un atare raport juridic.
            Astfel, settlor este persoana care constituie trust-ul, înstrãinând proprietatea bunurilor; trustee este cel care va executa trust-ul, primind proprietatea acestor bunuri, iar, în fine, cestui que trust sau beneficiary este cel în folosul cãruia se constituie trust-ul. Trustee devine proprietar fiduciar al bunurilor date în trust. Cu alte cuvinte, el nu este liber sã dispunã dupã propria vointã de acestea, ci trebuie sã le foloseasã, sã le administreze sau chiar sã le înstrãineze în interesul cestui que trust si în sensul în care a fost constituit trust-ul.
            Remarcãm cã trust-ul cunoaste o institutie corespondentã si în dreptul musulman (islamic), aceea a wakâf-ului (sau a habous-ului): astfel, settlor of the trust are corespondent în dreptul musulman pe el wakâf, iar trustee, pe nazâr. Cât priveste pe beneficiar, vom observa cã, în sistemul musulman, wakâf-ul se constituie în scopul unei opere caritabile.
            Ca atare, operatia juridicã pe care o presupune trust-ul constã în aceea cã anumite bunuri sunt afectate în vederea realizãrii unui anumit scop; aceste bunuri, formal, ies din patrimoniul constituitorului spre a intra în acela al lui trustee, fãrã însã ca acesta din urmã sã devinã adevãrat proprietar, ci rãmânând un simplu executant.
            Raporturile juridice specifice stabilite în cadrul acestei operatiuni juridice se evidentiazã atunci când settlor se confundã cu cestui que trust. Astfel, în patrimoniul lui trustee bunurile ce fac obiectul trust-ului nu se confundã cu bunurile proprietatea acestuia, existând, asadar, douã mase patrimoniale distincte. De altfel, trustee are dreptul de a fi despãgubit din valoarea bunurilor care formeazã obiectul trust-ului pentru eventualele prejudicii pe care le-ar suferi ca urmare a executãrii trust-ului. El nu are însã dreptul la retributie întrucât trust-ul este o sarcinã gratuitã.
            O altã specificitate a institutiei supuse analizei noastre este datã de faptul cã aceasta nu reprezintã un contract si, ca atare, nu reclamã un acord de vointã. Trust-ul izvorãste exclusiv din manifestarea unilateralã de vointã a constituitorului. Desigur, dacã o persoanã refuzã sã devinã trustee, ea nu va fi tinutã de vreo obligatie în acest sens. În lipsa unui refuz expres însã, trust-ul îsi va produce efectele.
            Trust-ul nu îsi va înceta efectele în lipsã de trustee. În orice situatie în care nu existã trustee (deces, refuz, incapacitate, contarietate de interese etc.), acesta va fi desemnat de tribunal. Pentru astfel de ipoteze este organizat un corp de functionari (public trustee) care pot deveni executorii oricãrui trust.
            O altã problemã pe care o supunem discutiei este aceea a distinctiei dintre private trust si public trust. În analiza acestui aspect trebuie sã pornim de la premisa cã sistemul de common-law nu cunoaste distinctia, proprie celui romano-germanic, dintre dreptul privat si cel public. Ca atare, deosebirea dintre private trust si public trust nu poate avea semnificatia unei distinctii între un trust de drept privat si unul de drept public. Sensul real al deosebirii este acela cã, prin private trust, se înteleg regulile comune (deci, dreptul comun aplicabil) trust-ului, în timp ce public trust se referã la formele speciale, derogatorii, ale institutiei în cauzã.
Tipul clasic al lui public trust este asa-numitul charitable trust. Este institutia care îndeplineste functiile unei fundatii (necunoscutã dreptului englez). Charitable trust are ca obiect opere de binefacere, de instructiune, de stiintã si de sãnãtate publicã. Ceea ce caracterizeazã un charitable trust este, pe de o parte, faptul cã este valabil chiar dacã cestui que trust (beneficiary) nu este desemnat sau nu poate fi identificat, iar pe de altã parte, faptul cã trustee sunt supusi unui riguros control administrativ si judiciar. Se admite cã, în cazul unui charitable trust rãmas fãrã obiect, sau al cãrui obiect a devenit imposibil sau ilegal, tribunalul îi poate schimba obiectul, afectând bunurile unui alt scop, apropiat celui stabilit initial de settlor.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator