Numarul 25 Noiembrie 2003	formã si reformã Procurorul nu este Dumnezeu!
avocat Vasile TOPÂRCEANU

            Într-un articol precedent atrãgeam atentia asupra unui caz în care a fost arestat Ostalis Stefan, pentru trafic de persoane. Arãtam acolo, cu suficient bun simt, cã procurorul a gresit flagrant si greselile facute de el au fost sesizate de Înalta Curte de Casatie de la Bucuresti, care a dispus strãmutarea cauzei de la Tribunalul Botosani la Tribunalul Bacãu, nu dintr-un moft, ci pentru cã a avut convingerea intimã cã ceva, necurat, s-a întâmplat în cauzã si sunt motive temeinice ca un alt tribunal sã faca luminã în cauzã.
            Mai arãtam cã Tribunalului Bacau îi revine sarcina de a face o anchetã judecãtoreascã corectã si sã stabileascã adevãrul în cauzã.

            La data de 7 noiembrie a.c., cu noaptea în cap, am plecat cu autoturismul din Brasov, am trecut pasul Oituz pe o vreme ostilã, convins cã voi reusi sã conving Tribunalul, mãcar sã schimbe încadrarea juridicã a faptei de trafic de persoane.
            Am avut parte, încã de la început, de surpize de proportii.
            Prima dintre martorele citate si audiate de instantã a retractat în întregime declaratia datã anterior, în cauzã, motivând cã ar fi fost beatã si cã ar fi bãut în timpul în care se afla în biroul procurorului.
            Am arãtat cã nu pun pret pe aceastã declaratie si am solicitat sã se consemneze întrebãrile pe care vreau sã le pun.
            Instanta de judecatã m-a adus la ordine spunându-mi cã, din moment ce martora nu mai recunoaste nimic, întrebãrile mele nu mai au nici un sens si trebuie sã recunosc cã, în principiu, judecãtoarea a avut dreptate.
            Imediat, procurorul de sedintã a declarat public sã se ia act cã se sesizeazã din oficiu cu privire la infractiunile de mãrturie mincinoasã si favorizarea infractorului, infractiuni care rezultã, în mod vãdit, din retractarea declaratiei de cãtre martorã si a cerut instantei sã trimitã la Parchetul de pe lângã Tribunalul Bacãu copia încheierii de sedintã si copia declaratiei martorei.
            Ca fost procuror, dati-mi voie sã îmi exprim rezerva cu privire la îmbãtarea martorei de cãtre procuror.
            Ca simplu spectator la aceastã declaratie, vãzând-o pentru prima datã pe martorã, mi-am dat seama cã este atât de redusã mintal, încât nu poate sã facã distinctie între un procuror si un politist.
            Tot ca simplu spectator, dati-mi voie sã cred cã, la gradul de instruire si inteligentã al martorei, aceasta este capabilã sã declare altfel în orice împrejurare, fãrã ca sã fie, în mod efectiv, instigatã la mãrturie mincinoasã.
            Ca avocat, însã, trebuie sã fac niste observatii mai calificate.
            În primul rând, nu este exclus ca realitatea sã fie alta decât cea care este consemnatã în rechizitoriu, fãrã sã-l acuzãm pe procuror de faptul cã ar fi stabilit, în mod intentionat, o altã stare de fapt decât cea realã, pentru a-l aresta si trimite în judecatã pe Ostalis Stefan, dintr-un capriciu.
            În al doilea rând, instanta de judecatã nu este legatã de rechizitoriul procurorului si ea trebuie sã facã o anchetã proprie, pentru a stabili adevãrul si pentru a-si forma o convingere intimã, cu privire la existenta faptei si a vinovãtiei.
            Din momentul în care, pentru prima matorã audiatã în cauzã s-a întocmit dosar penal pentru mãrturie mincinoasã si favorizarea infractorului, este greu de presupus cã, dacã situatia de fapt este cu totul alta, celelalte sapte martore ce urmeazã a fi audiate în cauzã, vor mai avea curajul sã spunã, fie si sub prestare de jurãmânt, cã declaratiile lor anterioare nu corespund adevãrului si vor sã spunã acum, la Tribunalul Bacãu, adevãrul, chiar si cu riscul de a fi condamnate pentru mãrturie mincinoasã, pentru primele declaratii.
            Eu cred cã era judicios ca, în cauzã, sã fi fost audiate toate martorele si abia dupã epuizarea audierilor sã se punã problema mãrturiei mincinoase.
            În aceste conditii, dosarul penal întocmit pentru prima martorã audiatã poate fi interpretat ca o formã de presiune psihicã asupra celorlalte martore pentru a-si mentine vechile declaratii, chiar dacã el ar vrea sã spunã cã altul este adevãrul în cauzã.
            De unde stie procurorul de la Bacãu faptul cã, în mod cert, procurorul de la Botosani nu a fost si el victimã în cauzã, în sensul cã declaratiile celor opt fete care au spus cã au fost sechestrate au fost mincinoase, cã ele au fost manipulate de cãtre alte persoane, fie pentru a-l scoate pe Ostalis Stefan de pe... piatã... fie pentru al estorca de sume de bani?
            De unde are procurorul încredere oarbã în declaratiile a opt fete care au declarat cã au fãcut sex cu 630 de bãrbati si nu au indicat nici unul dintre acestia?
            De ce sã nu credem cã cele opt fete au fost santajate cu dosare penale pentru prostitutie, dacã nu declarã cã au fost sechestrate si obligate sã facã sex pe bani, în folosul exclusiv al lui Ostalis Stefan?
            De ce sã nu dãm valoare juridicã îndoielii si sã acceptãm cã, în al doisprezecelea ceas, o prostituatã mincinoasã - realizând consecintele primelor sale declaratii - a decis sã spunã adevãrul, cu riscul de a fi condamnatã, tot pentru mãrturie mincinoasã?
            Îndoiala este un act psihic ce trebuie sã facã parte, în orice clipã, din bagajul intelectual al anchetatorului si al judecãtorului, pentru simplul fapt cã adevãrul judiciar nu este absolut, ci relativ!
            Nimeni pe lume nu este detinãtorul adevãrului absolut.
            Si, cu atât mai mult, procurorul care este si el un om, care poate fi indus în eroare, în ancheta pe care o face.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator