Numarul 25 Noiembrie 2003	fata nevazuta a instantelor Mituirea cu... privirea!
Prof. univ. grl(r). Gheorghe SUSANU, avocat

            Când eram studenti, eram frati si ne împrumutam nu numai cu bani, ci mai mult, ne împrumutam hainele, ne împrumutam chiar si pantofii si credeam cã niciodatã nu vom fi altfel, cã indiferent cât de sus vom ajunge, unii sau altii, vom rãmâne colegi si prieteni dezinteresati si împreunã vom schimba lumea.
            Unii dintre noi au ajuns la înalte demnitãti, altii au uitat cã au studiat dreptul si au ajuns prosperi oameni de afaceri, altii au rãmas procurori, judecãtori, jurisconsulti sau au murit prematur.
            Unii dintre noi - care au ajuns în anumite demitãti - au uitat de unde au plecat si nici nu te mai recunosc sau, dimpotrivã, te recunosc si te ocolesc, trec în fugã pe lângã tine, te salutã cu jumãtate de gurã si evitã sã te priveascã în ochi.
            Unii dintre acesti colegi au impresia cã, dacã am fost colegi cândva, neapãrat, dacã te întâlnesti cu ei pe un culoar de institutie, încerci sã le obtii favoruri sau sã le dai mitã.
            Altii, când te vãd pe culoarul institutiei unde mergi ca avocat, te privesc ca si când esti anchetat de institutia sa, cã nu te-ai dus acolo ca avocat, ca jurisconsult al unei alte institutii sau, pur si simplu, ca un cetãtean care vrea sã depunã o plângere.
            Salutul si privitul în ochi nu înseamnã decât un gest firesc si nu un prilej de a-l corupe pe fostul coleg, acum devenit magistrat, procuror sau înalt demnitar.
            Istoria ultimilor treisprezece ani ne-a demonstrat cã mituirea nu se face la vedere, prin schimbul de cuvinte ca între fosti colegi, prin salut sau prin simpla privire în ochi.
            Cine este vertical si cinstit, nu are motive de a se furisa pe la colturi sã nu fie vãzut de fostii colegi de facultate si nici sã treacã pe lângã ei, cu pas grãbit si privirea într-o parte, ca la paradã.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator