Numarul 25 Noiembrie 2003	fata nevazuta a instantelor Vigilentã ori pretext umilitor?
Prof. univ. grl(r). Gheorghe SUSANU, avocat

            Toate institutiile publice sunt investite cu prerogative de autoritate, pentru a-si putea îndeplini atributiunile.
            Dacã Parlamentul adoptã legi obligatorii, Guvernul le pune în executare, sistemul judiciar vegheazã la respectarea aplicãrii legilor si restabileste legalitatea, când ele au fost încãlcate.
            Înfãptuirea actelor normative de justitie, prin care se restabileste legalitatea, de regulã, are loc în sedinte publice, la care participã, în mod obligatoriu, magistrati constituiti în instante de judecatã, procurori si avocati, precum si justitiabili.

            Aceastã realitate, confirmatã prin procedurã legalã, defineste statutul pãrtilor care realizeazã actul de justitie, respectiv magistrati, procurori si avocati.
            Dacã prin mãsurile de datã recentã, procurorii nu mai sunt considerati magistrati, nu înseamnã cã a fost micsorat rolul lor, în realizarea actului de justitie, iar avocatul nu este un auxiliar rãu necesar, ci component activ si participant obligatoriu la judecarea procesului în cauzã.
            Si totusi, la unele instante de judecatã, avocatul este considerat si tratat, nu ca orice cetãtean cu drepturi si libertãti depline, ci ca un suspect si chiar delicvent.
            De datã recentã, o doamnã avocat, de prestigiu, când a intentionat sã intre în salã, la o instantã penalã, din Bucuresti, a fost opritã si perchezitionatã, mai ceva decât acuzatii din boxã.
            Încercarea de a protesta, a fost opritã cu argumentele celor ce o perchezitionau, cã legile dupã care se conduc ei, sunt mai importante decât cele care definesc statutul de avocat.
            Personal, am solicitat la arhiva sectiei comerciale a VIII-a a T.M.B. sã mi se dea dosarul 719/2002, ca sã-l consult, pentru termenul care urmeazã, si în care sunt parte. Arhivarul, desi i-am explicat cã sunt si avocat si parte în proces, mi-a pretins sã-i prezint atât delegatia, cât si dosarul meu, cu copie de pe actiune, dar pe care nu le aveam la mine. Am fost refuzat.
            Îmi amintesc cã unii clienti pe care i-am apãrat în procese, îmi aduceau frecvent copii de pe încheierile de sedinte anterioare, sau de pe unele acte din dosarele aflate în arhive. Întrebându-i cum reusesc, mi s-a rãspuns cã de fiecare datã când prezintã arhivarilor cererea pentru a primi dosarul anexeazã si „timbrul“ sub formã de bancnotã de la „10“... în sus...
            Avocatii care depun cereri, actiuni, întâmpinãri ori solicitã legalizãri de copii sau orice fel de documente, prin registratura instantelor, sunt obligati sã se încoloneze dupã zeci de justitiabili si sã stea la rând, multe ore.
            Concluzia se impune: cu unele exceptii, majoritatea avocatilor sunt tratati, în cadrul institutiilor de judecatã, unde si ei îsi au locul principal de muncã, nu numai cu indiferentã, ci chiar si cu dispret, fapt care le afecteazã însãsi autoritatea profesionalã, mai ales când sunt vãzuti de justitiabili, în asemenea situatii.
            Se impune ca Decanatul, si chiar conducerea Uniunii Avocatilor, nu numai sã se sesizeze de asemenea tratament la adresa profesiei de avocat, ci si sã facã demersurile necesare la forurile competente, pentru curmarea acelor practici dãunãtoare procesului de realizare a actului de justitie. Este timpul sã se înteleagã si sã se accepte faptul cã avocatul nu este un auxiliar, ca un rãu necesar, cum era considerat de regimul abolit în 1989, ci un element esential, indispensabil la realizarea actului de justitie.
            Acceptarea României, ca partener egal în structurile europene, impune ca, odatã cu restructurarea sistemului judiciar, care în prezent este una dintre „pietrele de moarã“ cele mai greu de „miscat“, sã restabileascã raporturile firesti de respect si demnitate si fatã de avocati, asa cum se practicã în tãrile civilizate.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator