Numarul 26 Decembrie 2003	moralia Dezbinã si stãpâneste La început a fost Armata Românã
avocat Louise GHEORGHE

           Ceea ce nu stiu cei care au gãsit acceastã solutie, prin care aproape cã neutralizeazã Apãrarea Nationalã, este cã, oamenii acestia, chiar dacã nu mai poartã haina militarã, au armata în sânge, au responsabilitatea fatã de tarã bine înrãdãcinatã în cugetul lor, si nimeni si nimic nu i-ar putea opri, atunci când tara va avea nevoie de ei. Pentru cã sunt fii de români, si simt, fãrã a le spune nimeni, când, îmbrãcati în uniformã sau în izmene, trebuie sã moarã pentru tarã. Armata a fost dezbinatã, dar a supravietuit ceea ce a format-o: dragostea de tarã.

            Au fost cãutati cu lumânarea cei câtiva politisti care si-au fãcut vile, sau au o situatie materialã mai bunã, apreciindu-se cã, din muncã cinstitã, nu aveau cum sã acumuleze asemenea averi, fiind, în acest fel, abãtutã atentia de la adevãratii îmbogãtiti peste noapte. Au fost cãutati, au fost gãsiti, s-a vorbit despre ei, au fost cercetati, au urmat demisii peste demisii, s-a creat vâlvã, în jurul Ministerului de Interne, dar despre faptul cã, uneori, politistii aduceau detinutii la judecatã cu tramvaiul, despre faptul cã cei mai multi dintre ei îsi riscã viata în confruntãrile cu infractorii periculosi, al cãror numãr este în continuã crestere, abia dacã se stie.

            Parcã, în mod intentionat, au fost numiti magistrati din rândurile tinerilor absolventi ai Facultãtii de Drept, cãrora, si sã vrea, le este cumplit de greu sã tinã pasul cu legislatia stufoasã si, mai ales, nepotrivitã, care transformã înfãptuirea actului de justitie într-o corvoadã la care sunt supusi toti juristii, indiferent de ramura în care profeseazã. Au fost numiti si trimisi, ca orbul la tãiat, sã judece fãrã sã aibã habar cum trebuie sã facã acest lucru. Pe de altã parte, cei care, naivi sau bine pregãtiti, tineri sau mai putin tineri, stiu cum sã o facã, au fost umiliti în mod injust, s-a creat în jurul lor o atmosferã fãrã precedent în istoria justitiei, care duce, în mod categoric, la denigrarea, la umilirea lor, la o presiune psihicã de neimaginat, acestea fiind conditiile în care ei trebuie sã pronunte hotãrâri „temeinice si legale“.
            În ceea ce-i priveste pe justitiabili, putini sunt cei care mai merg la judecatã, cu încrederea cã li se va face dreptate! Merg pentru cã judecata reprezintã ultima lor posibilitate de a le fi recunoscute drepturile, dar si, în aceste conditii, sovãie mult pânã sã se hotãrascã. Iatã cum, în mod aparent inexplicabil, o altã putere în stat este pusã la zid.
            Oamenii sunt debusolati, nu mai stiu în cine sã creadã, nu-si explicã ce se întâmplã, nu mai sperã în nimic bun, nu mai merg la vot, nu-i mai intereseazã nimeni si nimic. Dezinteres a existat dintotdeauna, însã nu la o scarã atât de mare! Ceea ce este la fel de grav, este faptul cã, ne-ndreptãm, în mod evident, cãtre dezumanizare, se contureazã tot mai mult invidia, rãutatea, se accentueazã lipsa respectului  fatã de aproapele nostru si, ce-i mai grav, chiar si fatã de noi însine.
            Cã avocatii sunt, la rândul lor, cei care resimt din plin, poate cel mai acut, aceastã stare de lucruri, este o realitate. Este un fel de psihozã, în sensul cã, dacã justitiabilul câstigã procesul, avocatul n-a avut nici un aport, era firesc sã-l câstige, iar dacã pierde, în mod indiscutabil, avocatul este de vinã. În ceea ce priveste activitatea avocatilor în afara sãlilor de judecatã, aceasta este una dintre cele mai mari încercãri pentru un avocat. Pe nici una dintre usile arhivelor sau registraturilor instantelor din Bucuresti nu scrie cã avocatul are prioritate, si noi stãm la cozi interminabile, pentru a putea intra sã studiem un dosar sau sã depunem o actiune. Si când, în sfârsit intrãm... Mi s-a întâmplat, la arhiva sectorului 2, unde, un arhivar, al cãrui nume nu-l cunosc (pentru cã, desi este obligat sã poarte ecuson, nu-l poartã), rãsfoia tacticos o revistã, iar eu asteptam sã-mi spunã termenul unui dosar. Într-un final, când am înteles cã nu era vorba de ceva care sã-i capteze într-atâta atentia, încât sã nu-si poatã dezlipi ochii de pe revistã, ci, pur si simplu, îmi ignora prezenta, i-am cerut, din nou, sã-mi spunã termenul cu pricina. Nu pot descrie reactia pe care a avut-o. Parcã era un vulcan în plinã eruptie.
            Tot la Judecãtoria sectorului 2 Bucuresti, mai nou, pentru a putea obtine un certificat de grefã, trebuie sã faci cerere (ca si pânã acum), dar (mãsurã nouã), esti programat sã-l ridici marti sau joi. Nu intereseazã pe nimeni faptul cã ai nevoie de el azi. Dacã, fiind în instantã, nu poti veni în ziua în care ai fost programat, este ca si cum n-ai fost niciodatã, trebuie sã o iei de la capãt. Dacã te duci în ziua în care ai fost programat si certificatul nu este gata, ti se spune, în situatia în care tu l-ai redactat, cã nu este bine conceput, trebuia o altfel de formulare! Sau mai stiu eu ce pretexte!
            La o altã instantã, respectiv Judecãtoria sectorului 5 Bucuresti, dat fiind faptul cã am avut mai multe dosare în aceeasi zi, am fost la prima orã în salã, rugând presedintele completului sã lase dosarul la sfârsitul sedintei. Evident cã nu s-a întâmplat asa. Când am ajuns, dosarul fusese strigat si instanta a amânat pronuntarea cu trei zile, pentru ca eu sã depun concluzii scrise, în conditiile în care, partea pe care o reprezentam, depusese concluziile mele scrise, pe care i le lãsasem, pentru orice eventualitate, spre a le depune, dacã rugãmintea mea ar fi fost ignoratã. Aveam, deja, experientã în acest sens, asa încât mi-am luat mãsuri de precautie. Am încercat sã clarific acest aspect, însã nici mãcar nu mi s-a dat voie sã vorbesc. Dupã terminarea sedintei, am încercat sã aflu, de la grefiera de sedintã, ce s-a consemnat, poate cã partea pe care o asistam nu a înteles bine ce a dispus instanta, întrucât eu formulasem concluzii scrise, iar cealaltã parte nu fusese prezentã. Pe usa biroului acesteia scrie cã noi, avocatii, nu avem voie în biroul grefierului, ca atare, nu aveam voie sã intru.
            Nici Presedintele Judecãtoriei, nici vicepresedintele, nu aveau program cu publicul. În condicã, nu poti citi decât cã s-a amânat pronuntarea. În atare situatie, pur si simplu nu puteam afla ce s-a întâmplat în dosarul meu. Nu mi-a rãmas decât sã depun, din nou, concluzii scrise.
            Sunt, însã, situatii în care problemele nu se pot rezolva atât de usor! Cine, privind strict din perspectiva solutionãrii dosarului, este prejudiciat, în primul rând, de faptul cã avocatii sunt pusi la colt? Cine poate rãspunde pentru umilintele pe care, din dorinta de a-si exercita, în mod corect profesia, le îndurã avocatul? Toatã lumea ne blameazã, toatã lumea este scepticã atunci când le explicãm care le sunt sansele, bãnuindu-ne de nestiintã, în cazul în care le spunem cinstit cã sansele nu existã sau sunt extrem de reduse, functionarii (unii dintre ei) ne trateazã de parcã am fi venit la cersit, PNA-ul ne trateazã ca pe niste infractori periculosi, asfel încât, cred cã, dupã cum stau lucrurile, a venit rândul avocatilor sã fie pusi la zid, în modul cel mai grosolan cu putintã.

            Ia sã vedem, în cine mai are încredere românul? În Bisericã.
            Constat cã au început sã fie descoperite si mediatizate, cazuri în care,  asupra unor umili slujbasi ai Bisericii, planeazã bãnuieli de încãlcare a menirii lor. Asa începe. Urmeazã dezvãluiri masive, dupã care... Oamenii nu vor mai crede nici în Bisericã. Nu vor mai crede în oameni, nu vor mai crede în nimic din ceea ce tine de om si de conditia umanã. Le va rãmâne doar Dumnezeu. Cu mila Lui. Si fãrã de Bisericã.
            Atunci, drumul va fi liber de orice oprelisti, pentru cei ce se vor erija în salvatorii neamului. Si vor putea stãpâni în voie. Istoria se va repeta. Sub toate aspectele.
            Dacã lãsãm sã se întâmple asa.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator