Numarul 26
Decembrie 2003

istorii vechi si noi

Prin Spania

Moartea unui simbol

  dr. avocat Mircea Dutu, profesor universitar

     În avionul spre Madrid văd că ziarele spaniole (în frunte cu El Pais) de duminică, 19 octombrie a.c., au paginile de cultură îndoliate.  Vineri, 17 octombrie a.c., în aeroportul international din Bangkok, pe la orele 12,00 din noapte (după-amiaza în Spania), inima lui Manuel Vazquez Montalban „icoana Spaniei democratice“ a cedat pentru totdeauna. Deabia sosise de la Sydnei, după o serie de conferinte tinute în Noua Zeelandă si Australia si astepta să ia avionul pentru a se întoarce în capitala Spaniei.

     Cel mai emotionant omagiu îl găsesc în paginile cunoscutului El Pais, unde Manolo (cum îi spuneau cunoscutii) era editorialist din 1980. „Inima si memoria stângii spaniole s-au rupt vineri la Bangkok. În aeroportul acestui oras thailandez a murit, la 64 de ani, M.V. Montalban, un intelectual curajos, hiperactiv si fecund care a marcat cronica sentimentală si politică a tării. Prin curiozitatea sa neobosită, care l-a făcut să se ocupe de franchism si traditionalul cântec popular spaniol „la copla“, de al Barça si nuvela neagră, poezie si marxism, gastronomie si umorul inteligent, el a fost un far etic si o referintă foarte solidă pentru milioanele de cititori. Cele aproape 100 de cărti de toate genurile si miile de articole publicate în gazete, de la Triunfo la El Pais, demonstrează un talent inegalabil, ironia si infailibila sa capacitate de analiză si scriitură.
     Într-adevăr, prin Montalban dispare ultimul dintre „monstrii sacrii“ ai societătii si culturii spaniole din secolul al XX-lea.
     Când s-a născut, la 27 iulie 1939, în cartierul chinezesc al Barcelonei, tatăl său se afla în exil din motive politice. Întors să-si cunoască fiul, regimul franchist l-a aruncat în închisoare. Aici l-a cunoscut Manolo când avea 3 ani. Urmând traditia politică rosie a tatălui, si el va fi condamnat politic, în 1962, la 3 ani închisoare, de către consiliul de război.
     Membru al Comitetului Central al PSUC, apoi fondator al Initiativei pentru o Catalunie Verde (Inciativa-Verds), Montalban nu a abdicat niciodată de la ideile sale, în ciuda evolutiei vremurilor. A studiat filosofia si literele si a ajuns ziarist. Prima sa carte „Informe sobre la informacion“ (publicată în 1963) a arătat că poate să devină scriitor; cu „Cronica sentimental de Espania“ (1971) a convins. Dar popularitatea sa se datorează, mai ales, personajului Carvalho, detectivul său, cel mai bun cronicar al Barcelonei. Acesta s-a născut în paginile volumului „Yo mate a Kennedy“ („Eu l-am asasinat pe Kennedy“) publicat în 1972, o nuvelă pe care el însusi a calificat-o ca experimentală. De atunci, Carvalho a devenit un fel de alter ego al lui Montalban... Iar scrisul a devenit modul său de existentă. „Dar aceasta este munca mea, nu fac decât să scriu“.
     La sfârsitul lui august 1994 a fost pe punctul de a-i ceda inima, iar la 7 septembrie i-au fost implantate patru by-pass-uri. Sub amenintarea teribilei suferinte fizice a încetinit putin ritmul muncii, dar se pare nu suficient.
     În acesti ani de oboseală evidentă a cordului, dar nu si a spiritului, a publicat una dintre cele mai bune nuvele ale sale El estrangulator.
     Se spune că marile spirite îsi povestesc modul în care se vor întâlni cu eternitatea mortii. Este, poate, si cazul lui Montalban.
     Los pajaros de Bangkok („Păsările Bangkok-ului“), carte publicată în 1983, în care Carvalho său galician întreprinde o călătorie exotică, se termină astfel: „Buzele lui Archit au încercat să spună ceva înainte de a se oferi rigiditătii mortii. Carvalho a rămas convins că au încercat să repete numele păsărilor si, cu ele, al marii împărătii a cerurilor“.
     ... La 17 octombrie ambasadorul spaniol în Thailanda declara: „Nu stim dacă stătea deja la coadă pentru a preda bagajul de mână la control sau se îndrepta spre ea. S-a simtit dintr-o dată rău si a cerut ajutor personalului companiei Thai Airways, dar nu s-a mai putut face nimic. A murit într-o formă fulminantă“. Asa cum a trăit, as adăuga eu. Şi, oricum, povestirea din urmă cu 10 ani se împlinea parcă implacabil.      ... Marti 21 octombrie, Manolo a fost înmormântat, pus într-un sicriu pe care se afla un trandafir rosu, în prezenta sotiei, Anna Selles si a fiului Daniel Vasquez, precum si a prietenului său, portughezul Jose Saramago (laureat al Premiului Nobel pentru literatură si iremediabil om de stânga). Aula Magna a Universitătii din Barcelona a fost catedrala laică pentru memoria împăcării lui Manuel Vasquez Montalban cu societatea si cultura.

 Sumar  Articolul precedent Articolul urmator