Numarul 26
Decembrie 2003
formã si reformã

 

Muschii din... creier

 
avocat Vasile TOPÂRCEANU

 

            Am tot pritocit în minte un articol despre pitorescul Gigi Becali si, din dorinta de a-l face cât mai bun si de a nu-i da cumva prilejul sã mã batã, pânã la urmã l-am abandonat. Era vorba de visul unui român amãrât care s-a trezit dintr-un cosmar în care se fãcea cã el devenise bogat peste mãsurã, avea gãrzi de corp, era artãgos si din te miri ce, se nãstea în el sãmânta de scandal si afirma cã justitia este incapabilã sã-l atingã.


            Îmi amintesc în întregime articolul, dar astãzi mã vãd nevoit sã fac un fel de eseu despre creier si muschi.
            Si dacã voi reusi, pânã la urmã, sã-l termin, pentru aceasta trebuie sã multumesc, în mod public, domnului Gigi Becali si fratelui sãu vitreg, domnul Viorel Cataramã, care prin spectacolul dat pe un post de televiziune, în primul rând m-a obligat sã scriu aceste rânduri si, în al doilea rând, m-au ajutat sã rãstãlmãcesc visul acelui român de tranzitie care, pur si simplu, a considerat un cosmar posibilitatea de a fi unul dintre cei mari.
            În vremea comunismului odios, sportul si cultura – oricât ar încerca sã mã contrazicã cineva – erau fenomene de masã, si reprezentau un panaceu universal, care ne tinea de foame, ne apãra de frig, ne trata de boli si ne fãceau mai rezistenti la agresivitatea ideologiei, ne apãrau de prostie si ne ajutau sã uitãm.
            Astãzi ne uitãm ca prostii la unii mai prosti ca noi, care umplu ecranele televizoarelor cu mutrele lor lombroziene, agreseazã limba românã la fiecare deschidere de gurã, îsi afiseazã muschii si ignoranta în mod suveran si îsi etaleazã luxul.
            Astãzi, ne uitãm la muschi si la violentã, de dimineatã pânã spre dimineatã, pentru cã majoritatea suntem fãrã serviciu, am fãcut revolutie de dragul revolutiei, stãm la televizor mai mult decât americanii, nu ne mai stinge regimul lumina cu motivarea cã a doua zi trebuie sã ne întoarcem la muncã odihniti sã edificãm societatea socialistã multilateral dezvoltatã - visul de aur al omenirii.
            Astãzi urmãrim emisiuni la care oamenii de culturã se dovedesc în parte inculti, suntem tara cu cele mai multe universitãti în raport cu numãrul de locuitori si fabricãm, anual, în jur de 500 de doctori, în diferite domenii ale stiintei, fabricãm diplome, fabricãm sex si droguri si clinici cu circuit închis pentru sporirea muschilor celor cu creierul cât o ghindã, dar cu dare de mânã.
            Casele de culturã ale fostului regim comunist gãzduiesc acum cârciumi, discoteci în care se vând si se consumã droguri, depozite sau spatii comerciale folosite de cei cu muschi multi, care nici nu gândesc – nu pentru cã au creierul atrofiat – sã plãteascã chirie si, cu atât mai putin, impozite cãtre stat.
            Musculosii sunt astãzi o categorie socialã mai puternicã decât studiosii si gãsim muschi în politicã, în culturã, în afaceri, în sport. Si acesti muschi sunt multi si vizibili, si din cauza lor nu poti sã mai vezi dacã purtãtorul lor are cumva cap.
            Si dacã gãsesti, pânã la urmã, capul, este o aventurã sã gãsesti în el si un creier, fie el si cât o ghindã.
            Mã bate gândul sã public pânã la urmã aceste rânduri si mã întreb, dacã nu cumva în cap nu am creier, ci muschi, pentru cã aceastã idee mã bate tare si simt cum mã doare ceva si parcã îl aud pe domnul Cataramã spunând sã nu-mi fie fricã, nu va utiliza muschii împotriva mea.

 Sumar  Articolul precedent Articolul urmator