Numarul 26 Decembrie 2003	fata nevãzutã a instantelor                           fostului         În atentia actualului ministru al Justitiei                          viitorului Discriminãri în sânul Justitiei
avocat Vasile TOPÂRCEANU

            Scopul oricãrei justitii dintr-un stat de drept este acela de a îndepãrta ilegalitãtile cu care este confruntatã, de a restabili ordinea de drept în societate si de a pune capãt oricãrui fel de discriminare, cu privire la care este sesizatã.
            Pe frontispiciul institutiei scrie cã aceasta este arta bunãtãtii si a echitãtii, însã aceastã „lozincã“, multimilenarã, este valabilã... pânã la proba contrarie.
            O discutie, din arhiva unui tribunal, la care am asistat fãrã sã vreau, avea ca temã discriminãrile care se produc în chiar sânul Justitiei, între slujitorii mãrunti ai acesteia, mai exact discriminãrile salariale dintre grefierii ce trudesc în arhive si cei care participã la sedintele de judecatã.
            Cele trei grefiere din arhiva tribunalului, sufocate de lucrãri si mascate de munti de dosare, se plângeau de faptul cã salariul lor este cu peste douã milioane de lei mai mic decât al grefierelor care participã la sedintele de judecatã.
            Se întrebau, cele trei grefiere: cu ce muncesc mai mult grefierele de sedintã care, de regulã, intrã în sedintele de judecatã douã zile pe sãptãmânã, de fiecare datã în medie 3-4 ore? Asta, în timp ce ele, în arhivã, înghit praful dosarelor zilnic, câte opt ore si, de multe ori, peste program, pentru cã nu fac fatã volumului de muncã.
            Numai cine nu a avut afaceri judiciare nu stie ce înseamnã arhivele instantelor românesti si ce se petrece, cu adevãrat în acestea, zi de zi.
            În primul rând, aceste arhive sunt niste spatii înguste, absolut improprii, ticsite cu mii sau chiar zeci de mii de dosare, adesea cu aer irespirabil, cu zeci de justitiabili amestecati cu avocati, cu oameni nervosi, pe drept cuvânt, sau cu indivizi scortosi si aroganti, care sunt la un pas sã-i calce în picioare pe grefieri, cu procesomani zgomotosi si oameni simpli si dezorientati.
            Cam asa se lucreazã, de regulã, într-o arhivã de instantã româneascã în pragul integrãrii europene si mi se pare absolut întemeiatã nemultumirea celor trei grefiere, dintre care una - care se pare cã mi-a citit articolele - m-a rugat sã mã mai pun, încã o datã, rãu cu justitia si sã scriu si despre pãsul lor.
            În starea de stres la care mã refeream, unele grefiere cedeazã nervos, devin irascibile cu justitiabilii, iar unii grefieri bãrbati - asa cum pot dovedi un caz cu martori - devin chiar bãdãrani.
            Însã starea de muncã din arhive si salariul nedrept de mic, nu justificã cu nimic comportamentul neadecvat al unei grefiere sau al unui grefier.
            Eu fac acest demers în numele echitãtii si al unui adevãr ce nu poate fi contrazis, însã cu speranta cã grefierii de arhivã vor întelege cã nu sunt vinovati justitiabilii si avocatii pentru inechitatea la care sunt supusi si nu trebuie sã se rãcoreascã, prin comportament de respingere, fatã de cei fãrã de vinã, pentru cã ei primesc salariul din birurile grele puse de stat tot pe spinarea celor multi si nevoiasi, care trudesc, si ei, pentru salarii mizere.
            Pentru cã marii vinovati, jefuitorii de bãnci, înghititorii de ramuri economice întregi, de regulã, nu ajung în fata justitiei si nu se înghesuie disperati prin arhivele insalubre, ca vitele ci, mai de grabã, construiesc la preturi umflate, palate - multe de prost gust - care urmeazã sã schimbe fata justitiei si sã facã din arhive spatii civilizate.
            Dacã nu s-ar risipi bani pe constructii ciudate - adesea nefunctionale - si cu preturi umflate, ar fi o cale de a se curma inechitatea dintre grefieri.
            Eu nu fac decât sã-mi tin cuvântul dat celor trei grefieri, cu riscul de a-i deranja, încã o datã, pe multi.

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator