Exista o neliniste din ce în ce mai mare la publicul larg, în fata criminalitatii care pare a cuceri noi spatii pe verticala si orizontala structurii sociale. Ziarele reusesc sa aduca, zilnic, dovezi în acest sens si sa provoace astfel o stare de apatie generalizata; atitudinea de „fie ce-o fi, poate nu mi se va întâmpla tocmai mie” exprima, pentru multi dintre noi, o adevarata filosofie de viata, atunci când iesim pe strada sau urcam într-o masina...

       Desigur, pentru infractorii de oriunde exista pedepsele prevazute de codurile penale, iar judecatorii le cântaresc îndelung, astfel încât ele sa fie utile; sa îndrepte pe cel care a încalcat legea dar si sa protejeze eficace comunitatea oamenilor liberi. Cel mai frecvent se apeleaza la închisoare, considerându-se ca pierderea libertatii va avea efecte asupra celui închis, dar si asupra celorlalti membri ai comunitatii.
       Lucrurile par simple la prima vedere, dar realitatea de zi cu zi arata ca ele sunt infinit mai complexe, iar rezultatele sunt, deseori, îndoielnice. Ma gândesc la faptul ca nu reusim sa-i punem pe infractori în situatia de „singuratate morala”, adica sa aiba convingerea ca toti cei rai, dar absolut toti, ajung sau vor ajunge în închisori: ca o sfidare perpetua, marii banditi ramân, deseori, în libertate amuzându-se de institutiile de control social care nu le pot face nimic. În schimb, ajung în închisori persoane tinere care au comis infractiuni usoare si care intra în contact cu condamnati cu istorie infractionala bogata si mentalitate de recidivisti, mândri de viata pe care au dus-o. Sa nu uitam marele pericol pe care îl reprezinta pentru comunitatea libera, faptul ca detinutii pot fi contaminati cu boli grave pe care le pot duce afara – tuberculoza, sifilis, hepatita, dermatoze, SIDA... „Studii facute de Tarling, în Marea Britanie, au aratat ca o crestere cu 25% a ratelor detentiei scade rata infractionalitatii cu 1%; Marvell si Moody (SUA) au aratat ca o crestere a numarului detinutilor are un impact minor sau nu are nici un fel de impact asupra numarului de omucideri, de violuri sau asupra violentelor fizice, asupra persoanelor”*.
       În prezent, în lume sunt detinuti în închisori, aproape 8,5 milioane de oameni, în ciuda faptului ca viata în detentie duce la violenta, la învatari patologice si anuleaza simtul datoriei si al responsabilitatii**. Deseori, un om eliberat din închisoare ramâne, pentru toata viata, un fost detinut, un om re-format într-o ambianta în care domina esecul, rautatea, disperarea, coruptia, homosexualitatea. De aceea, comunitatile noastre nu vor fi mai sigure daca vom trimite din ce în ce mai multi oameni la închisoare.
       În ceea ce priveste efectele închisorii asupra persoanelor care executa pedepse privative de libertate, are întrutotul dreptate domnul Dennis Challen, judecator în Wisconsin, SUA, când afirma:
       „Vrem ca ei sa aiba si valorizare de sine...
       Asa ca le distrugem stima de sine.
       Vrem ca ei sa fie responsabili...
       Asa ca le luam orice responsabilitate.
       Vrem ca ei sa fie parte a comunitatii...
       Asa ca îi izolam de comunitate.
       Vrem ca ei sa gândeasca pozitiv si constructiv...
       Asa ca îi înjosim si îi facem nefolositori.
       Vrem ca ei sa nu fie violenti...
       Asa ca îi punem într-un loc unde sunt înconjurati de violenta.
       Vrem ca ei sa fie oameni blânzi si iubitori...
       Asa ca îi supunem urii si cruzimii.
       Vrem ca ei sa nu mai fie niste duri...
       Asa ca îi punem acolo unde numai durii sunt respectati.
       Vrem sa nu se mai întovaraseasca cu ratatii...
       Asa ca punem toti ratatii sub acelasi acoperis.
       Vrem ca ei sa nu ne mai exploateze...
       Asa ca îi punem acolo unde toti se exploateaza unii pe altii.
       Vrem ca ei sa-si controleze propriile vieti si probleme, sa nu mai fie paraziti...
       Asa ca îi facem sa devina total dependenti de noi”***.
       Nu putem sa nu amintim, în acest capitol introductiv, despre personalul care lucreaza o viata întreaga cu detinutii. Avem în penitenciarele românesti o noua generatie de functionari care au nevoie de sens si consideratie în munca pe care o desfasoara la aceasta frontiera a civilizatiei moderne, care este închisoarea. Nimeni nu se întreaba cât poate suporta un gardian contactul cu detinutii care încearca sa-l contamineze cu valorile lumii interlope. Nimeni nu se gândeste cât este de greu sa fii functionar, lucrând cu oameni frustrati, corupti, cu tulburari de personalitate, care încearca permanent sa te seduca (uneori sa te ameninte) pentru a le facilita anumite „combinatii”, încalcând, desigur, regulamentul.
       De ce toate acestea? De ce insistam pe o problematica sociala care necesita timp, bani si vointa politica, pentru a avea rezultate observabile? Doar pentru ca am convingerea ca institutiile noastre pot fi ameliorate, iar democratia perfectionata de la o etapa la alta. În acest sens, merita sa amintim ce spunea un senator francez, în 1884: „Din momentul în care suntem de acord ca democratia nu este o guvernare supranaturala, înzestrata cu toate virtutile si la adapost de toate imperfectiunile... trebuie sa ni se permita sa observam greselile la care este vulnerabila, pericolele la care este expusa”****.
       (va urma)
       * Ahmed Othmani în Cuvântul de deschidere la Conferinta Internationala Alternative la detentie în Europa Centrala si de Est, Bucuresti, 10 – 12 septembrie 2001.
       ** Camelia Paun, De ce alternative la detentie? Comunicare prezentata la Conferinta Internationala Alternative la detentie în Europa Centrala si de Est, Bucuresti, 10 – 12 septembrie 2001.
       *** Andrei Pascu, Justitia restaurativa – reîntoarcerea la o justitie morala, comunicare la simpozionul Societatii Române de Criminologie, Criminalistica si Penologie, Bucuresti, 2000.
       **** Scherer, Edmond, La democratie et la France, Librairie Nouvelle, Paris 1884, citat de Mattei Dogan în Sociologie politica, Editura Alternative, Bucuresti, 1999, pag. 319-320.