Sunt avocat de ceva vreme, îmi exercit profesia cu constiinciozitate si, asemeni tuturor avocatilor din România, nevoiti a studia zeci de mii de pagini, în care sunt înglobate texte de lege si practica judiciara, citesc zile si nopti, din dorinta de a fi la curent cu stufoasa legislatie româna, din dorinta de a nu-l prejudicia pe cel care vine la mine, învestindu-ma cu încrederea lui, pentru a-i apara drepturile în fata instantelor de judecata si, nu în ultimul rând, din dorinta de a ma perfectiona profesional.

       As mânia pe Dumnezeu daca as spune ca roadele muncii mele întârzie sa apara, însa, nu de putine ori, am avut sentimentul ca-mi lipseste ceva, ceva fara de  care nu ma simt împlinita.
       Şi am primit cadou o carte, nu de specialitate, ci beletristica.
       Am înteles când, arzând de nerabdare, am citit primele pagini, ce lipsea sufletului meu pentru a fi împlinit.
       Prinsa în acest vârtej al studiului si al pregatirii dosarelor în care reprezint partile, citesc beletristica în concediu si doar accidental, în vreo sâmbata sau duminica, când îmi pot permite sa rup putin timp.
       Aceasta carte de exceptie, intitulata “Judecatile oamenilor si judecatile lui Dumnezeu*”, a fost ca un dus rece, care, paradoxal, mi-a încalzit sufletul, m-a redat vietii, pentru ca, de când sunt avocat, am uitat sa mai traiesc si pentru mine, privându-mi sufletul de bucuria de a citi si altceva în afara celor necesare pregatirii profesionale. Sa nu mai vorbim de mersul la biserica, unde ajung doar de sarbatori!
       Prin profunda analiza a sufletului, privit din perspectiva celui cu frica de Dumnezeu, autorul, doctor Gheorghe Bârla, a transmis, de fapt, un mesaj catre cei ca mine, care se priveaza de bucuria pe care ti-o poate oferi apropierea de carte si de Dumnezeu. Magistral prezentate, situatiile de viata aratate aici fac, de fapt, parte din viata fiecaruia dintre noi, si ne determina la intromersiune, la a ne face o noua analiza, spre a vedea ce transformari au avut loc în noi, de-a lungul timpului, cu cât ne-am îmbogatit sufleteste, sau cât am pierdut.
       Gasesc ca este o carte de exceptie tocmai prin faptul ca autorul a reusit un lucru de exceptie: medicul, aplecat de-o viata asupra trupului, nu s-a oprit aici; a încercat – si a reusit – sa se aplece si sa vindece si sufletul.
       Personal, am trait, am simtit si am plâns aceasta carte, cu toata puterea unui suflet însetat de carte si de Dumnezeu. Scrisa fiind în maniera omului care a fost si este aproape de oameni, emana o caldura care îti învaluie sufletul, îmbatându-l cu mireasma cunoasterii de oameni si de sine. Am coborât în mine si am constientizat ce dor port în suflet. Ramâne de vazut ce cale voi alege spre a nu ma îmbolnavi din nou de acest dor, ramâne de vazut cum voi sti sa lupt cu timpul, spre a-l stapâni eu pe el si nu invers. Medicul m-a tratat. Este sarcina mea sa-mi mentin starea de sanatate.
       Credinta mea în Dumnezeu n-a fost niciodata zdruncinata, n-am hulit, însa au fost momente în care mi-am permis sa-L întreb pe Dumnezeu: de ce?, desi nu aveam acest drept. Este adevarat, însa, ca m-am cait.
       Ma aflam în sala de judecata, fusesem angajata de catre client cu câteva zile înainte de termen, astfel încât am fost în imposibilitate de a studia temeinic dosarul în care intrasem, întrucât dosarul nu se mai afla în arhiva la acea data (este un obicei ca dosarul sa nu se mai afle în arhiva cu cel putin o saptamâna înaintea termenului de judecata, cu motivarea ca se afla la judecator, pentru a-si pregati sedinta de judecata).
       Grefiera de sedinta a întârziat, astfel încât am fost în imposibilitatea de a cere dosarul la bara, înaintea începerii sedintei. Ştiam ca presedinta completului de judecata nu încuviinteaza studiul dosarului în timpul sedintei, nepermitând întreruperi prin care sa soliciti dosarul la bara. Mai stiam ca aceasta presedinta de complet nu suspenda sedinta de judecata dupa amânarile fara discutii. Ca atare, eram în imposibilitatea de a-mi vedea dosarul, în conditiile în care nici la acordarea unui termen în vederea pregatirii apararii nu puteam spera, replica fiind (data colegilor mei care au solicitat acest lucru): “Daca nu cunosteati dosarul, nu trebuia sa intrati în el!”.
       Pe marginea acestor aspecte, care tin strict de situatiile în care suntem pusi, avocati si justitiabili, deopotriva, de catre unii judecatori, voi face consideratii într-un articol viitor, cu privire la cine are de pierdut atunci când judecatorul este refractar la solicitarile partilor sau ale aparatorilor acestora, solicitari care, daca ar fi admise, ar duce, invariabil, la corecta solutionare a cauzelor. Vreau acum sa subliniez doar ajutorul divin pe care l-am primit în situatia în care eram în imposibilitatea de a-mi pregati corespunzator apararea.
       Ştiind ca nu exista nici o cale de a avea dosarul în mâna când acesta va fi strigat, m-am rugat lui Dumnezeu sa faca o minune, sa faca ceva, ca sa pot vedea dosarul înainte de a fi strigat. Şi minunea s-a produs: în timp ce grefiera dactilografia depozitia unui martor, dintr-un alt dosar, s-a defectat computer-ul si a trebuit sa fie întrerupta sedinta pâna la repararea acestuia sau înlocuirea lui cu masina de scris, timp în care instanta a parasit sala, iar eu am putut lua dosarul la bara spre a-l studia.
       Am sa închei scurta mea confesiune, citându-l pe autorul acestei carti, atât de draga sufletului meu, care m-a ajutat sa ma regasesc: “Sa stii ca Dumnezeu este un parinte a carui bunatate nu poate fi cuprinsa, nici chiar banuita, de mintea omeneasca, si nu întârzie niciodata sa vina în ajutorul celui care îl cheama la necaz sau la nevoie. Totul este sa fie chemat. Dar nu vine nechemat: El lasa la voia noastra alegerea.”
       *Judecatile oamenilor si judecatile lui Dumnezeu, editura Holding Reporter, Bucuresti 2003, autor dr. Gheorghe Bârla