"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMĂRUL 1 Februarie 2004
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

	solutii pentru România ? România, al 51-lea stat american?
	Lucian RING CORNESCU

       Lia Roberts, o curajoasa reprezentanta a românilor din America, om politic acolo, om bogat, a hotarât sa candideze la functia suprema, în tara-i muma.
       Pâna aici nimic nou sub soare, de ce nu o femeie presedinte de tara? Cu atât mai mult cu cât, la ultimele alegeri, în 2000, o alta femeie, Graziela Bârla, a avut curajul sa-si prezinte, prima, candidatura.
       Depasind însa faptul ca Lia noastra „prin sfatuitor/guru“ interpus a început campania întrebuintând exact temele campaniei din 2000 a Grazielei Bârla, de genul: ei sunt trecutul, eu viitorul, sau ca eu însumi ma voi prezenta ca independent, o problema mult mai importanta trebuie sa ne atraga atentia.
       Ce vrem noi, ce vrea România, în viitor. Vrem sa devenim al 51-lea stat american?
       Daca România s-ar putea compara cu Texasul as spune, fara a ezita, da. Daca, însa, trebuie sa o comparam cu Hawai-ul american, atunci raspunsul este nu. Şi, din pacate...
       Pentru a întelege interesul american fata de noi, trebuie sa stim câteva lucruri. Întâi si întâi ca, în viitorul apropiat, la nivel planetar, statele americane, profilate pe productia de grâne vor deveni semi-districte, sau ...mai rau. Orizontul negru sus citat este cam la 40 de ani. Îngerând aceasta informatie, stiind, pe de alta parte, ca România a fost un stat agrar, la începutul secolului trecut, ca problema dezertificarii nu se pune la noi, vedem deja un prim interes american în ceea ce ne priveste. Hawai-ul - stat turistic, România - stat agrar...
       Evident, mai sunt si alte motive. Pozitia strategica a României, alt motiv. Sa vorbim de autorutele de comunicatii telefonice, de transport de gaze, de titei, de marfuri? Interesul devine acum strategic. Daca vorbim de faptul ca România dispune de rezerve importante de apa, daca privim lipsa acesteia, deja interesul devine vital.
       Pâna acum, vedem motivele americane de a ne „iubi“.
       Dar noi?
       Ce interes avem în a deveni al 51-lea stat american, de a fi înca o steluta pe drapelul acestui urias? Daca privim, la o ora distanta de New York, orasele mici si prafuite, adormite, daca privim sistemul economico-politienesc de acolo, încântarea dispare brutal. America este un mare stat. Lia Roberts este un bun politician american.
       Bravo si unuia, si celuilalt!
       Dar noi?
       Daca privim în istoria noastra, cea a unui stat mic dar mândru, a unui stat care a stiut des sa-si dovedeasca capacitatea de a-si produce conducatori de exceptie, atunci, rational, îmi doresc tara independenta si ...partener de dialog; cert nu un micut district, o provincie americana. Vreau, pentru ai mei, pentru cele 23 de milioane de români, o patrie, un refugiu. Romanii au vrut sa fim o provincie, turcii la fel, Imperiul austro-ungar, si el. Am stiut întotdeauna sa ramânem noi. Oare mirajul propus de Lia, cel ce consista în a deveni o latifundie, m-ar putea seduce?
       Ca viitoare provincie avansata a SUA, posibil viitor teatru direct de razboi, raspunsul este un „nu“ evident. Ca stat agrar? Am mai fost, si nu ma încânta... Ca provincie adormita, ramasa undeva pe la sfârsitul secolului al 19-lea, precum o multitudine din orasele din America de azi, iar nu.
       Pentru a spune „da“, am nevoie sa gasesc si raspunsuri pozitive. Libera circulatie a persoanelor deja exista. O acoperire sociala, si ea. O salarizare corecta în raport cu America, ce se vrea, prin Lia noastra, interpusa muma, nu. Ne poate asigura America un trai mai decent? Comunitatea europeana, în care spunem ca ne vrem, nu ne creaza aceasta impresie? Şi acolo salariile sunt mult mai mari. Dar acolo se vorbeste deja de o Europa cu ... doua viteze. Cea a tarilor dezvoltate, uman salarizate, si cealalta. Din care, printre altii, facem parte si noi. Poate oare America sa ne spuna azi, prin Lia interpusa, „altceva“???
       Pe termen scurt, privind viitorul mandat al domnului Bush, Lia îmi surâde. Dar America ne-a învatat ca acolo, la ei, alternanta chiar exista! Poimâine, vin altii. Cu care Lia noastra, politician american, pre-candidat prezidential român, nu are aceleasi relatii amicale.
       Vrem sa fim americani? mai cautam o alta Lia, care sa aiba relatii privilegiate cu celalalt partid american? Asiguram si la noi alternanta? Ceea ce, daca ne-am limita aici, ar fi interesant.
       Dar, daca am ramâne, totusi, tara independenta, de sine statatoare, în relatii de amicitie cu ceilalti, care se vor amicii sai? Nu ar fi mai bine? Daca am hotarî sa ne aparam saracia si nevoile si... independenta? Nu ar fi mai bine?
       Lia independenta, sustinuta de PSD sau de România Mare, îmi produce un sentiment de... încatusare. Lia, sustinuta de familia Bush, mai rau.
       M-am întors din America acum putina vreme. O America ce traieste, de la 11 septembrie încoace, în alerta continua. Cea a unui alt razboi. Cel al terorismului orb. O America în aeroporturile careia îti petreci ore în verificari amanuntite, des inutile, dar mereu obositoare si uneori umilitoare. O America capabila, poate, sa câstige un razboi în Irak, dar nu, cel putin acum, imediat, si împotriva teroristilor. Şi, recunosc ca nu vreau sa „export“ acest gen de risc la noi.
       Ideea candidaturii Liei îmi place totusi, dar din alta perspectiva. Cea de a vedea o femeie presedinte!
       Şi, daca se va ajunge aproape de acest lucru, daca o candidatura a unei femei va fi privita de poporul meu ca fiind binevenita, atunci un alt candidat, femeie, cea care a mai fost candidat acum patru ani, are sanse mari. Probabil mai mari decât Lia. Pentru ca e cunoscut ca vertical, logic, incoruptibil si mai ales iubitor al neamului sau. Ţara! Poate putin nationalist. Poate independent. Sigur interesat de bunastarea fiecaruia.
       Lia s-a maritat, a plecat în America, a mostenit, face politica. Acolo.
       Graziela a învatat, are doua licente în drept, a fost jurnalist la radio, la televiziune, la Viata Studenteasca. Şi-a creat un cabinet de avocat. S-a maritat. Face politica.
       Lia spune ca o campanie prezidentiala, cea a domniei sale, va costa 15 milioane de dolari. Pe care îi vrea de la sustinatori locali. Graziela spune ca vrea tot 15 milioane. Dar de sustinatori, de oameni care sa o voteze!
       Lia, daca se prezinta, va avea la dispozitie televiziuni, presa scrisa, radiouri. Graziela, imaginea pe care a creat-o, propria-i credibilitate. Dar mai ales credinta!
       În Dumnezeu, în oameni!

Sumar

Articolul precedent

Articolul urmator