INJUSTITIE OnLine
"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMĂRUL
1
Februarie 2004
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

putere si justitie
                     Art. 299 alin. 2 C. proc. civ.  acces liber la justitie?

   „Recursul se solutioneaza de catre Curtea Suprema de Justitie...“ 

avocat Eduard PREDESCU


       Art. 21 din Constitutie prevede: „Orice persoana se poate adresa justitiei...
       (2) Nici o lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept.
       (3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.“
       De asemenea, Conventia Europeana a Drepturilor Omului precizeaza si reglementeaza, ca principiu fundamental, accesul liber la justitie, sub dispozitiile art. 6  (dreptul la un proces echitabil).

       Fata de aceste reglementari, noile dispozitii ale Codului de procedura civila româna în materia recursului, raportate la acest drept fundamental al fiecarui individ - accesul liber la justitie - ne apar ca inadecvate si contrare si cu caracter evident îngraditor.
       Astfel, alin. la 2 al art. 299 Cod procedura civila, asa cum a fost introdus prin OG nr. 58 din 25 iunie 2003 prevede: „Recursul se solutioneaza de catre Curtea Suprema de Justitie, daca prin lege nu se prevede altfel“. Deci, aproape toate recursurile urmeaza sa fie judecate la Înalta Curte de Casatie si Justitie, conform noii sale denumiri (deocamdata, aceeasi Marie, cu alta palarie?), ea devenind instanta comuna de recurs.
       Acest text, care tinde a alinia reglementarile românesti cu reglementarile din tarile membre ale Uniunii Europene (Franta, Spania, etc.), care prevad judecarea recursurilor la Înalta Curte de Justitie, sub denumirile respective ale statului în cauza, are la noi alt impact, fata de coruptia din justitie, tot mai des invocata si de organismele internationale, fata de lipsa de spatii, de personal, de profesionalism, fata de multe alte lipsuri, are conotatii si aplicatii restrictive si chiar de interzicere a accesului la justitie, mai exact la o cale normala si democratica de atac împotriva unor hotarâri judecatoresti date de o instanta inferioara.
       Sa examinam, de pilda, o speta. Un justitiabil formuleaza o plângere contraventionala la Judecatoria Satu Mare, împotriva unui proces verbal de contraventie în urma caruia a fost amendat cu suma de 2.000.000 lei. Judecatoria îi respinge actiunea. Justitiabilul face recurs, fiind nemultumit de solutia data, sau ea poate fi gresita. Recursul se va judeca la Bucuresti, unde se afla sediul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si unde aceasta va trebui sa se prezinte, personal sau prin reprezentant, în caz contrar actiunea sa urmând sa fie în suspendata pentru neprezentare, cu consecintele de rigoare pentru petent.
       Pentru a-si sustine cauza, justitiabilul ar trebui sa parcurga peste 500 km, distanta pâna în Bucuresti. Mai mult chiar, ar trebui sa vina cu un avocat (caz în care va trebui sa îsi schimbe avocatul, daca cel pe care l-a avut la instanta de fond nu îndeplineste conditiile legii avocaturii nr. 51/1995, adica nu are dreptul de a pune concluzii la Suprema Instanta), fie sa se adreseze unui avocat din Bucuresti care sa poata sa pledeze cauza si sa discute cu onorabilii judecatori ai Curtii Supreme, în limbajul adecvat. Deci, pentru a avea acces liber la justitie, justitiabilul va face efortul atât fizic, cât si financiar, al unei deplasari la Bucuresti, iar daca va angaja un avocat, va trebui sa si plateasca onorariul acestuia, care va corespunde onorariului unui avocat care are dreptul de a pune concluzii la Suprema Curte.
       În fata acestei situatii, 99.99% dintre justitiabili vor renunta. Şi iata cum s-a restrâns, îngradit, închistat dreptul fundamental al fiecarui cetatean, prevazut în legea fundamentala - de a avea acces liber la justitie.
       Într-o alta ordine de idei, s-a creat, la nivelul practic, o situatie oarecum paradoxala. Astfel, indiferent de obiectul spetei (cu cât este mai complicata si mai ampla, cu atât mai coroborata cu reglementarile Legii nr. 51/1995 (art. 22), o situatie inechitabila, discriminatorie si pagubitoare pentru buna desfasurare a actului de justitie si mai ales pentru justitiabili.
       În acest fel, un justitiabil satisfacut si multumit de prestatia avocatului ales înca de la începutul procesului, va renunta la serviciile acestuia, în cazul în care nu îndeplineste conditiile pentru a putea pune concluzii la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Mai mult decât atât, si din punct de vedere al actului de justitie, se creeaza o situatie necorespunzatoare, întrucât un avocat care cunoaste bine speta, partile, situatia de fapt si de drept, este înlocuit cu un avocat care, chiar daca are mai multa experienta, nu va avea timpul necesar pentru a întelege si identifica toate detaliile spetei, pentru ca are un volum de munca care nu îi permite sa acorde mult timp cauzei, chiar daca recursul reprezinta un control superior de legalitate. Relatiile dintre client si avocat nu vor avea la baza aceleasi raporturi izvorâte din perioada de colaborare, de încrederea statornicita de-a lungul judecarii în fond si apel dintre client si avocat, etc. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca exista suficiente cazuri, pe care le-am constatat personal, în care avocatul mai tânar, având avantajul fortei de munca, al prospetimii reglementarilor juridice noi ce, în stadiul actual, se succed si se acumuleaza cu o viteza uluitoare, al unei întelegeri si priviri diferite si moderne a raporturilor juridice, a relatiilor statornicite în societate si transpuse în actiunile cu care sunt investite instantele judecatoresti, la pas cu noile situatii juridice create de societatea contemporana si cu noile provocari europene în materie, se prezinta mult mai bine în instanta si în sustinerea intereselor clientilor sai, decât un avocat cu peste 30 ani de experienta.
       Toate acestea conduc la o îngradire, stopare si tergiversare a actului de justitie, a bunei desfasurari a acestuia si, pe cale de consecinta, la perpetuarea si consolidarea neîncrederii în justitie.
       Se naste astfel o întrebare: ce este de facut? Pentru ca, pe de o parte, exista reglementarile tarilor europene, în rândul carora dorim sa ne aliniem, iar pe de alta parte exista situatia practicii juridice, sociale si economice, care ne arata contradictile acestei reglementari.
       Astept punctele dvs de vedere într-o dezbatere libera asupra acestui subiect.
 Sumar Articolul precedent Articolul urmator